Mic dictionar de sala, autor Calin Marian
Articol publicat in data de 05.01.2020
La sală, cu siguranță ati auzit diferiti termeni "de profil" , folosiți de instructorii sportivi in dialogurile dintre ei sau cu clienții acestora, ori in discutiile mai mult sau mai putin temeinice intre cei care frecventează acest mediu.
Cum internetul abundă de informații, oamenii devin vulnerabili în fața miilor de "sfaturi", "păreri" , de multe ori nestructurate sau false.
Ca să evităm acest risc de a stoca gresit o informație, sau de a intelege un anume concept referitor la Fitness si tot ce implică el, va propun să ne familiarizam cu câțiva termeni de bază.
1. RITM CARDIAC - arata de cate ori pe minut bate inima unei persoane. Un ritm cardiac normal depinde de fiecare individ in parte, in functie de varsta, marimea corpului, de cat de des face exercitii fizice, conditiile inimii sau medicație. Pentru adulti, un ritm cardiac de repaus este intre 60 si 100 de batai pe minut, acest lucru depinzând de condiția fizică a persoanei in cauză. Pentru copiii cu vârste cuprinse intre 6 si 15 ani, ritmul cardiac de repaus este intre 70 si 100 de bătăi pe minut.
Sportivii si cei care au o condiție fizică excelentă, pot avea un ritm cardiac de 40 de bătăi pe minut.
2. CARDIO - este prescurtarea de la cardiovascular, termen care se refera la inimă. Exercițiile cardiovasculare sunt cele care stimulează frecvența bătăilor inimii si o mențin ridicată pentru o perioada de timp. Aceste exercitii se mai numesc si aerobice.Tipurile de exercitii asociate cu antrenamentele cardiovasculare sunt: alergarea, mersul rapid, înotul, dar si exercitii care au rolul de a mări flexibilitatea si rezistența corpului.
3. ACIDUL LACTIC - este o substanță produsă de aproape toate țesuturile organismului uman pentru a-i asigura buna functionare. Acidul lactic circulă in sistemul sangvin in orice moment in cantitati reduse, este produs în special de mușchi pentru obținerea de energie prin metabolizarea glucozei in absența oxigenului. Când te antrenezi intens vei avea acea senzație că mușchii pe care-i antrenezi "ard "– febra musculară. Această ,,febră” este cauzată de excesul de acid lactic din mușchi.
4. HIIT - High Intensity Interval Training este un tip de antrenament cardio care se bazează pe serii de exerciții foarte intense, efectuate în seturi scurte de câteva zeci de secunde, cu pauze între ele. Mai simplu, avem toată definiția chiar în denumire: antrenament pe intervale de intensitate.
5. TRX - Total Resistence eXercise , este un sistem de exerciții bazate pe suspensie, care lucrează la creșterea anduranței, a agilității, mobilității și a rezistenței corporale prin folosirea unui kit care te menține suspendat și te condiționează să lucrezi cu propria sarcină.
6. PRONAȚIE/SUPINAȚIE - sunt două tipuri de priză ( modalitatea de a prinde bara/gantera).Priza de tip pronație presupune apucarea barei cu palmele dispuse de sus in jos iar cea in supinație, din perspectiva mecanică este priza "naturală", de jos în sus.