• Acasa
• Despre noi
• Servicii
• Evenimente
• Program aerobic
• Echipa noastra
• Tarife
• Galerie
• Articole
• Regulament
• Contact

Sunt cuvintele cu care ne intampina an de an organizatorii unui maraton de suflet, pe care l-am alergat duminica pentru a doua oara. Spun de suflet, pentru ca traseul este un adevarat circuit turistic, organizarea este excelenta iar prezenta celor care se aliniaza la start creste de la an la an, facand atmosfera din timpul cursei, una speciala.

Desi nu eram recuperat in totalitate dupa maratonul din Sahara, avand mici probleme cu o intindere in zona lombara, cauzata in principal de alergarea pe suprafata destul de dificila din desert, la nici o luna, ma aflam la startul editiei aniversare cu numarul 20 a maratonului Romei. Ultimele trei saptamani fusesera in principal dedicate recuperarii si kinetoterapiei, avand la activ o singura alergare de 7km. Razvan Rosulescu de la Bery Fitness&Spa a facut si de aceasta data minuni in timpul scurt ramas iar benzile kinesio aplicate in zona lombara au fost si ele de mare ajutor. Stiam ca o astfel de intindere nu avea sa treaca in 2-3 saptamani, chiar si cu pauza de rigoare luata de la antrenamentele de alergare. Insa vroiam sa iau startul la Roma in forma cea mai buna, atat cat se putea, avand in vedere conditiile date.

Era o cursa spre care ma indreptam cu umilinta si teama dar cu dorinta de a-mi lua revansa fata de editia din 2012 cand ma antrenasem toata iarna pentru un timp de 3h45m pe care aproape il reusisem. Spun aproape, deoarece cu 50m inainte de linia de finish, cand puteam vedea placuta cu timpul pe care scria 3h41m mi s-au blocat brusc ambele gambe si cvadricepsii, fiindu-mi imposibil sa mai stau in picioare. Am pierdut 10 minute, stand pe jos si incercand de 2 ori sa ma ridic si sa continui. A treia oara, dupa 10 minute de dureri pe care nu pot sa le descriu in cuvinte, am reusit sa ma ridic si sa termin cursa cu timpul de 3h51m55s. Inutil sa va descriu momentele prin care am trecut, fiind intins pe jos si vazand zecile de alergatori care treceau pe langa mine, indreptandu-se fericiti spre finish. Am terminat acea cursa cu lacrimi in ochi si am trecut-o la capitolul experienta. Era al treilea maraton pe care il alergam si nu stiam atunci de echipament de compresie, de pastile de magneziu, de geluri sarate sau produse de hidratare special concepute pentru astfel de curse.

Dar sa revenim la editia din 2014. Asadar la capitolul experienta, lucrurile stateau diferit anul aceasta.
- kilometri alergati in ultimii 2 ani – peste 7500
- curse de semimaraton: 6
- curse de maraton: 12
- curse de ultramaraton: 4
- curse de up-running: 3
- crosuri si curse pe distante de 10k si sub 10k: 15
- experienta privind nutritia si hidratarea inainte, in timpul si dupa o competitie
- experienta in alegerea unui echipament potrivit pentru diferite tipuri de curse (curse lungi, curse scurte, curse pe asfalt sau teren accidentat)

Ceea ce nu puteam sa prevad era intinderea lombara care isi facea de cap si care se parea ca nu vroia sa ma paraseasca sub nici o forma. Era un fapt pe care il acceptasem inca inainte de a pleca spre Roma insa speram sa reusesc sa trec peste si sa fac o cursa frumoasa, eventual un personal best. Asta ar fi insemnat sa scad sub 3h35m, timpul meu cel mai bun pe distanta de 42km, stabilit la Maratonul International Cluj 2013.

La Roma am stat la prietenii nostri, Madalina si Roberto, care ne-au gazduit si in 2012 si care ne-au facut scurta sedere, deosebit de placuta. Au stat dupa noi, asigurandu-se ca nu ne lipseste nimic si ne-au dus cu masina in oras de fiecare data cand am avut nevoie, desi stateau la 28km in afara Romei. Am aterizat la Roma sambata seara, nemaiputand ajunge in timp la Expo Maraton pentru ridicarea kitului de concurs, de care s-a ocupat Gabi Solomon, caruia ii multumesc frumos. Ramanea doar sa mi-l dea in dimineata cursei, in fata Arcului lui Constantin, punctul de intalnire pentru toti membrii Ro Club Maraton care participau la cursa. Anul acesta delegatia romaneasca a numarat peste 100 de alergatori si stabilisem ca inainte de cursa sa facem cu totii o poza de grup.

In seara premergatoare cursei, mi-am pregatit atent echipamentul asa cum o fac de obicei. Sosetele, colantii, jambierele si manecutele de compresie de la CompresSport, ceasul si centura de la Fuelbelt cu gelurile aferente, precum si nutritia dinaintea, din timpul si de dupa cursa. Trebuia sa ma plec spre Roma la ora 7, astfel incat sa ajung la 8:15 la intalnirea pentru poza de grup si sa am timp sa fac si exercitiile de incalzire si streching pe care ma rugase Razvan sa le fac neaparat, avand in vedere problemele lombare. Si cum legile lui Murphy se aplica atunci cand te astepti mai putin dar se aplica intotdeauna, bineinteles ca mobilul s-a descarcat in timpul noptii iar ceasul n-a mai sunat la ora 6. Cand a venit Madalina sa ne ia cu masina la ora 6:55, eu ma intorceam frumos pe partea cealalta, visand probabil la vreun PB  Este inutil sa va spun in ce panica am intrat pret de cateva zeci de secunde, derulandu-mi-se tot felul de scenarii prin care ori nu mai ajungeam la poza de grup, ori nu mai ajungeam sa-mi iau kitul de la Gabi sau pierdeam startul. In 10 minute am reusit sa ma imbrac si sa sar in masina, insfacand doua batoane Isostar High Energy, doua banane si bidonul cu bautura Isostar Long Distance Energy, pe care noroc ca o preparasem de seara.

Vremea era si ea potrivnica. De unde cu doua zile inainte sa ajungem noi erau 20 de grade si soare, acum erau aproximativ 10 si ploua marunt. Iar norii de pe cer nu dadeau semne ca vor disparea prea curand. Ma felicitam in gand ca imi luasem de acasa manecutele de compresie de la CompresSport. Am ajuns la intalnirea cu grupul de romani la ora 7:55 si am rasuflat usurat, intrand in posesia kitului de concurs. Asadar aveam numarul 4233 si pentru o fractiune de secunda mi-a trecut prin minte urmatorul lucru: 42 reprezenta distanta maratonului iar 33 era varsta la care am intrat in aceasta lume nebuna … dar frumoasa  Sa fi fost un semn? Un semn ca toate vor merge bine de acum incolo, in pofida celor intamplate pana atunci? Am schimbat cateva cuvinte cu cei care erau deja acolo, mi-am prins numarul de centura Fuelbelt si mi-am pus lucrurile de schimb in rucsacul dat de organizatori. Uitandu-ma la ceas, mai erau 20 de minute pana la poza de grup si am decis ca am timp sa ma duc sa-mi las rucsacul cu lucrurile de schimb in locurile special amenajate de organizatori si apoi sa ma intorc pentru poza, asta ca sa nu alerg cu el in spate toata cursa. Desi, daca stau bine sa ma gandesc, ar fi fost un antrenament binevenit pentru Marathon des Sables 2015!:D   Cand am ajuns aproape de camionul alocat numarului meu de concurs, unde trebuia sa predau rucsacul, am gasit o mare de oameni, care evident faceau acelasi lucru si n-am mai reusit sa ma intorc in timp la Arcul lui Constantin pentru poza de grup. Am ajuns cand toti se indreptau deja spre zona de start. Asadar, aceasta este poza de grup (fara mine) cu o parte din romanii prezenti la cursa, membrii Ro Club Maraton.

Ploaia se transformase dintr-o ploaie marunta intr-una torentiala, ca si cum cineva daduse drumul la dus, la maxim. Mi-am sarutat sotia si i-am urat bafta pentru ca urma sa alerge si ea la cursa populara, de 5km. Ma indreptam spre zona de start intrebandu-ma ce oare ar putea sa mai mearga prost la cursa asta? Am inceput sa-mi croiesc drum printre miile de alergatori, incercand sa ajung cat mai in fata si totodata incercand sa nu las ploaia si frigul sa-mi intre in oase. Era destul de evident ca nu avusesem timp nici de exercitiile pe care ma rugase Razvan sa le fac, nici de o alergare usoara, de incalzire. Stateam in ploaie, intre zecile de mii de oameni, asteptand startul. Desi toate mersesera pe dos pana atunci, eram totusi multumit ca in nebunia plecarii cat mai repede de acasa, nu uitasem sa ma dau in zona lombara cu alifie incalzitoare Ice Power Hot, care urma sa tina zona calda speram eu cat mai mult timp. Benzile kinesio erau la locul lor, insa durerea era prezenta. In ultimele 5 minute inainte de start, am incercat sa ma eliberez de toate gandurile negative, sa vizualizez cursa si sa uit de durerea lombara, sau cel putin sa ma “imprietenesc” cu ea, pentru ca eram convins ca vom sta la taclale toata cursa 

Melodia The Final Countdown a lui Europe rasuna pe toata Via dei Fori Imperiali si cei 19.061 de alergatori prezenti la start au inceput sa numere intr-un singur glas 10,9,8 …3,2,1 START! E un moment in care, oricat de concentrat ai fi, tot ti se face pielea de gaina.

Am plecat asadar, intr-o cursa in care urma sa-mi testez cu adevarat limitele fizice si psihice si in care aveam sa aflu daca experienta competitionala din ultimii doi ani si miile de kilometri alergati in antrenamente, ma vor ajuta sa obtin cel mai bun timp al meu pe distanta de maraton. Calculele erau simple. Trebuia sa alerg cu un ritm mediu de 4:45-4:50/km ca sa termin in 3h25m – 3h27m. Avand in vedere ca mi-a luat aproximativ 2 minute de la startul oficial ca sa trec prin poarta de start pentru ca pur si simplu nu aveai pe unde sa alergi (mergeam “bara la bara”), eram constient ca primii kilometri nu voi putea sa-i fac la viteza propusa. Insa am incercat sa depasesc cat de mult am putut, urmand ca mai incolo sa recuperez daca va fi cazul. Durerea lombara m-a “salutat” de la primii pasi, vrand sa-mi spuna ca e acolo si ca din cand in cand o sa ma mai deranjeze  Am ignorat-o total, fiind preocupat sa depasesc cat mai mult, pe unde se putea. Dupa primii 500m, traseul face stanga pe piatra cubica si incepe sa urce. Nu era o panta foarte abrupta insa destul cat sa-i tempereze pe multi care o luasera prea tare. Am profitat de ocazie si am inceput sa depasesc prin dreapta, cat mai aproape de bordura. Doamne ce ma felicitam in momentele acelea, ca de anul trecut am inceput sa alerg si maratoane montane!:)

Planul hidratarii si nutritiei era urmatorul:
- cele 3 geluri Isostar Enery Lemon urma sa le iau la 10k, 20k si 30k
- Isostar Sodium Energy Booster (gel sarat) la km 15
- Salt Sticks (de la Running Shop) – pastile cu electroliti, sare si cofeina la km 25 si 35 (avand grija sa ma hidratez bine, deoarece cofeina deshidrateaza)
- Isostar Enery Shot la km 40
- 2 pastile de magneziu la km 20 si 30
Apa urma sa iau din alergare la fiecare punct de hidratare pus la dispozitie de organizatori, adica din 5 in 5 km.

Primii 10km au trecut destul de repede iar alifia incalzitoare isi facea treaba bine. Ploaia incepuse parca sa se mai domoleasca si pret de vreo 15 minute am avut parte chiar de soare! Dar nu pentru mult timp. Norii s-au adunat din nou pe cer si a inceput sa toarne, mai tare ca pana atunci. A fost momentul in care, trecand prin dreptul unui punct in care se imparteau bureti umezi (foarte utili atunci cand e cald afara), am auzit un italian spunand voluntarilor in gluma: “puteti sa plecati acasa baieti”  Adevarul era ca numai de bureti umezi nu aveam nevoie. Ploaia facea toata treaba  Cu toate astea, i-am folosit pentru a-mi sterge transpiratia plina de sare care-mi intra in ochi si am continuat sa alerg, nebagand in seama durerea de spate care pesemne se simtise ingnorata in ultimul timp si urla din toti rarunchii sperand ca o aude cineva. Slabe sanse. Eram hotarat sa-mi fac cursa pentru care venisem aici si sa ma bucur de multimea de pe margine care in pofida vremii ma incuraja de pe margine, la vederea tricoului cu Romania.

Kilometrul 18 m-a gasit trecand prin fata Vaticanului unde am fost intampinati de o fanfara care incerca sa incalzeasca atmosfera. De fapt, de-a lungul traseului am intalnit mai multe astfel de fanfare si formatii care cantau pentru ca noi sa ne simtim bine si sa ne faca sa trecem peste momentele dificile. Tot respectul pentru acei oameni care au stat ore in sir in ploaie.

In dreptul bornei km21 m-am uitat la ceas:  1h:43m. Ma simteam bine, nici urma de crampe musculare, planul de nutritie si hidratare pesemne dadea roade si nu ieseam din ritmul de 4:45-4:50/km. Spatele ma supara in continuare insa hotarasem sa nu-l bag in seama de la inceput oricat de greu va fi. Cel mai tare ma deranja pe portiunile cu piatra cubica. Si au fost se pare din plin. Mai mult de 15km, dupa parerea mea s-a alergat pe piatra cubica, uda. Pana la kilometrul 30 totul a mers conform planului. Eram cu ochii pe ceas si daca mentineam ritmul, terminam in 3h20m! Parca nu-mi venea sa cred si de fapt am si alungat acest gand din minte destul de repede.

Experienta maratoanelor alergate pana acum m-a invatat ca o cursa nu se termina decat dupa ce treci linia de sosire. Sa te bucuri sau sa faci planuri cand mai sunt 12 kilometri dintr-un maraton, poate fi un gand periculos. Asadar am inceput sa impart mental cei 12km in bucati mai mici, cunoscute mie … respectiv in 4 ture de IOR. IOR este parcul in care ma antrenez cel mai mult si ale carui alei le stiu ca in palma.  Asadar pentru psihic era mai bine sa stiu ca mai am doar 4 ture de IOR decat 12km de stradute inguste, piete largi, pante, rampe si piatra cubica.

A fost momentul cand l-am vazut pe Serban Damian trecand pe langa mine. Stiam ca isi doreste un personal best si ca tragea undeva la 3h20m. L-am intrebat daca se simte bine, daca merge dupa cum planuise, mi-a dat din cap ca asa si asa dupa care a inceput sa se indeparteze. Nu aveam crampe, picioarele se pare ca ma ascultau, asa incat am decis sa ma tin dupa el. Am alergat pana pe la kilometrul 35 in spatele lui (nu stiu daca m-a simtit), l-am ajuns si am mers impreuna pret de cateva sute de metri. Durerea de spate a inceput insa sa-si faca prezenta din ce in ce mai mult si a trebuit sa ii urez lui Serban succes, ramanand in spate, la ritmul meu de 4:50/km. Inca doua ture si un pic de IOR!

Kilometrul 40 m-a gasit strangand tare din dinti si luptandu-ma cu durerea de spate si piatra cubica, care parca nu se mai termina. Ma apropiam de piata Spaniei si stiam ca nu mai este mult pana la finish. Ultimul punct de hidratare a fost intr-un tunel. Am baut din fuga o jumatate de pahar cu bautura energizanta si am inceput sa urc panta spre iesirea din tunel. De aici mai erau cateva sute de metri pana la sosire. Ma uitam la ceas si nu-mi venea sa cred. Daca totul mergea bine si nu mai pateam ca in 2012, puteam termina cursa sub 3h30m! Mi-era si frica sa ma gandesc. O ultima curba si vad in departare linia de sosire. Eram fericit, ma simteam bine si vroiam sa sprintez insa fara sa vreau mi-a venit in minte episodul din urma cu doi ani si n-am vrut sa fortez. Am inceput sa accelerez treptat, atat cat am putut, spre linia de sosire si am trecut linia de sosire in 3h27m29s. Eram in al noualea cer! Reusisem un personal best intr-o cursa cu pante si rampe, pe un traseu cu piatra cubica din belsug, pe o temperatura de 12 grade si o ploaie torentiala si cu o intindere in zona lombara care m-a “insotit” de la kilometrul unu pana la sfarsit.

Maratona di Roma 2014 m-a invatat ca alaturi de experienta de alergare, micile detalii pot face diferenta. Alegerea unui echipament bun, a unui plan de nutritie si hidratare potrivit precum si a unei strategii de cursa pe care s-o urmezi indiferent de ce se intampla, iti poate aduce satisfactii mari si poate transforma momentul intr-unul deosebit.

Rezultatele tuturor alergatorilor romani la Roma pot fi consultate aici.
Eu am reusit sa obtin al 12-lea timp din randul delegatiei romanesti de peste 100 de alergatori. De asemenea locul 1835 la general, locul 1763 la masculin, locul 330 la categoria peste 35 de ani din totalul de 19.061 de participanti care au luat startul!

Le multumesc partenerilor mei care m-au insotit si in aceasta aventura: CompresSport Romania, Isostar Romania, Running Shop si Bery Fitness&Spa.  Le multumesc Madalinei si lui Roberto pentru gazduire si sotiei mele care m-a asteptat in ploaie mai mult de 3 ore si care este mereu langa mine in momentele frumoase dar si in cele dificile.

Ci vediammo Roma!